Conform teoriei lui Darwin, selecția naturală e motorul evoluției. Indivizii care prezintă un avantaj relativ într-un anumit mediu, vor avea mai mulți urmași viabili, care le vor transmite caracterele în următoarea generație. Ceea ce mai puțin se știe, este că această idee, a selecției naturale, e mai veche, preceda apariția cărții „Originea speciilor”. Au fost și alții care au exprimat-o, chiar legată de evoluție (v. Teorii ale evoluției). Era și simplu, pentru că fermierii creează pe acest principiu soiuri de plante și rase de animale de mii de ani. De ce nu ar face și natura același lucru?
Dar Darwin a avut o mare ideea originală: selecția sexuală. În „The descent of man” vorbește despre ea chiar la specia noastră. În plină epocă victoriană, el arată faptul că femeile fac selecția sexuală, așa cum la alte specii tot sexul feminin are aceasta grea obligație. Femeile își aleg partenerii, asta e ideea. Hvorfor? Dawkins aduce o explicație în „Gena egoistă”, pe care o nuanțează apoi în „Ceasornicarul orb”. El spune că sexul care investește mai mult în reproducere își „vinde” mai scump participarea la acest act. Femelele investesc mai mult în ovulele lor, care sunt mult mai mari, deci ele își aleg partenerul, spune Dawkins. În interesul lor e să nu își risipească ovulele combinându-le cu orice gene. Trebuie să aleagă doar cele mai bune gene disponibile. În „Ceasornicarul orb”, Dawkins nuanțează această idee, dar până la urmă rezultatele sunt aceleași. Chiar daca ovulele sunt mari, iar spermatozoizii sunt mici, spermatogeneza este un proces energofag. Dar numărul de ovule este mai mic decât cel de spermatozoizi. Pentru ea un ovul e prețios, deci trebuie să îl investească mai bine.
De la coada păunului la generozitate
Dar dacă despre selecția naturală s-a vorbit mult, selecția sexuală a intrat în discuții cu mult mai târziu, în secolul XX. E drept, în general selecția a fost greu de digerat de biologi, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ea s-a impus abia o dată cu sinteza modernă, teoria evoluției care reunește mecanismul selecției naturale cu noile descoperiri ale geneticii, adică la jumătatea secolului al XX-lea. Unii autori s-au întrebat de ce selecția sexuală a fost oarecum lăsată deoparte atâta timp. S-a vehiculat ideea că statusul femeii a fost „de vină”. Femeii (femelei) îi revenea un rol biologic foarte important, care era greu de acceptat în acele condiții sociale. Imidlertid, așa cum subliniază alți autori (idee la care subscriu), această idee a fost pur și simplu mai greu de înțeles. E drept ca impunerea ei a coincis oarecum cu avântul mișcării feministe, dar a coincis probabil și cu o mai bună înțelegere a unor fenomene. Orice teorie științifică e foarte greu de înțeles de către alții decât autorul ei, de aceea se impune mai greu.
De ce e atât de importantă această idee? Pentru că explică fenomene imposibil sau greu de explicat prin selecție naturală. Așa cum subliniază Tor Norretranders (cu o tăiat, care se citește o cu umlaut) în „Omul generos” (editura Publica 2008), dacă selecția naturală este conservatoare, selecția sexuală e foarte creativă. Ea fixează caractere care nu par esențiale pentru supraviețuire, mai mult, care par nocive sau chiar foarte nocive pentru supraviețuirea individului respectiv. Prin selecție sexuala se încearcă explicarea multor caractere dificil de explicat pentru darwiniști, de la coada păunului până la inteligența umană, creierul uriaș și chiar generozitatea umană.
Exemplul clasic este coada păunului. Cu cât un păun are coada mai lungă, el e mai dorit de femele, endnu mere, păunițele cu care se împerechează depun mai multe ouă decât cele care se împerechează cu masculi cu cozi mai modeste. De ce? Atât Dawkins în „Ceasornicarul orb”, cat si Norretranders (care nu este biolog) vorbesc despre ipoteza, contestată în anii ’70, când a fost lansată, dar care s-a impus ulterior, a lui Zahavi, un Israelian. Zahavi lansează ideea principiului handicapului. Adică dacă un păun are coada foarte lungă, el este expus prădătorilor mai mult decât cei cu coada scurtă, mai mult, el consumă mai mult pentru menținerea acestei podoabe, are și probleme la zbor. Imidlertid, prin coada aceea lungă, el comunică femelelor că în ciuda acestor handicapuri, el e în viață, deci genele lui sunt foarte bune, deci merită să fie tatăl unor pui. De aici, ipotezele se țin lanț. Ce gene importante ar semnaliza? De exemplu cele de rezistență la diferiți paraziți. Există gene de rezistență pentru un anumit parazit, dar cu cât un individ are mai multe astfel de gene, care conferă rezistența la diverși paraziți, cu atât coada lui e mai lungă. Răspunzând altor probleme legate de această ipoteză de exemplu cum știu totuși păunițele ce se aleagă, s-a avansat ideea că daca ele au gene de coada lungă, aleg masculi cu coada lungă, conservându-și și întărindu-și fenotipul în generația următoare.
De când selecția sexuală a intrat în vizorul evoluționiștilor, ea devine soluția aproape a tuturor problemelor darwiniștilor. Selecția sexuală explică totul, de la absența osului penian la om, ca la alte primate, ceea ce ar permite o erecție fără ajutor, cea ce ar constitui un indicator al sănătății masculului (exemplu găsit la Dawkins) până la altruism, creație artistică, limbaj etc.
Ce gândește păunița, dar și alte femele?
De acord cu existența sexuală, care într-adevăr explică existenta unor caractere care nu numai că nu ajută la supraviețuire, o pot pune chiar in pericol. Imidlertid, să credem că există asemenea subtilități în creierul păuniței, care nu e până una alta decât o găină cu parul lung (definiția nu-mi aparține)? Păsările văd foarte bine, mult mai bine decât primatele, nu vorbim de alte mamifere. Răspund bine la stimuli vizuali. Știu că la vederea masculului, cel puțin la porumbiță, are loc ovulația. Nu știu la păuniță, dar dacă e așa, în momentul în care vede un stimul sexual mai puternic, ovulează. Stimulul ar fi coada. Păunița nu ar face altceva decât ar discrimina stimulii mai puternici de cei mai slabi. O coadă mai mare e un stimul mai puternic.
Să ne gândim la varietatea extraordinară a preferințelor unor femele cu creier foarte sofisticat: femelele de om. Și la „utilitatea” pentru noua generație a genelor unor masculi precum Passaris sau Nica, foarte doriți după ce au devenit celebri. Femeile au nevoie de stimuli, indiferent de unde vin și cat de puternici sunt, de la aspect exterior, bani, succes, până la subtilități afective, un principiu ar fi însă ca bărbații care comunică mai bine ceva, indiferent ce, ar fi cei preferați de femei. Dacă nu comunici, nu ai. Cu cât comunici mai bine, indiferent ce, ai mai multe șanse. Câte femei care preferă contabilii cu personalitate gri, ochelari și depresie?
În ce privește ipoteza lui Zahavi, cred că spune mai multe despre el decât despre păunițe. Bărbații sunt buni să vadă competiția (sunt obsedați de competiție), femeile să vadă comunicarea. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani, în discuția cu un bărbat care îmi e rudă, el a emis ipoteza că bărbații preferă femeile cu tocuri pentru ca ele pot sa facă ceva deosebit, ele sunt mai tari decât altele. Nu știa de principiul handicapului, cum nu știe nici acuma, dar afirmația asta e ceva in genul acestei ipoteze. Aici avea poate dreptate Zahavi, când zicea ca femeile vor ce au ele, ele vad comunicarea la care se pricep atât de bine. Dar el se referea la faptul că dacă în familia unei păunițe sunt cozi lungi, ele preferă cozile lungi. Dar cum rămâne cu teama consangvinizării? Femeile se știe că nu își preferă verii primari. Personal îmi produce silă orice bărbat la care văd o vagă asemănare fizică cu mine. Femeile vor și vad comunicare, bărbații văd competiție. Toată lumea e mulțumita. Asta e diferența dintre bărbați și femei (în explicarea acestui fenomen).
Dar probabilitatea e ca o femeie să înțeleagă mai bine cum merge selecția sexuală din simplul motiv că ea e mai mult implicată în acest proces. Tor Noretranders spune în „Omul generos”: „Fă un efort și vei face sex!” Mai precis ar fi „Transmite semnale puternice și vei fi preferat de femele!” E valabil și pentru masculi? Chiar mai rău. Probabil diferența dintre masculi și femele e aceea că ele sunt mai subtile, acceptă semnale mai variate și mai bizare, în schimb creierul masculin, programat să răspundă puternic la stimuli sexuali „clasici”, orbește pur și simplu în prezenta lor. De aceea probabil cei mai mulți bărbați nu pot trece de farmecele unei păpuși Barbie care cunoaște 500 de cuvinte, și să îi ofere o șansă unei femei culte și sofisticate precum Zoe Petre. Bărbații au și o putere de concentrare mai mare, ceea ce îi face să piardă din vedere aspecte colaterale, în acest caz le îngustează interesul față de calitățile femeilor.
Chiar daca idealul de frumusețe e variat în diverse culturi și epoci, ea trebuie să fie fizică în primul rand. Ce semnifică frumusețea? Ipoteza cea mai acceptată e aceea că semnifica tinerețe, deci fertilitate. Nu am făcut un studiu, dar aș fi curioasă ce preferă bărbații, o țărăncuță plină de sănătate, dar total nearanjata sau una eleganta care își ascunde cearcănele după machiaj? În culturile tradiționale, oamenii, indiferent de sex, sunt încă și mai „artificiali”, folosesc machiaj și podoabe abundente. Ce semnifica frumusețea? În primul rând receptivitate sexuală. Când o femeie e aranjată într-un fel sau altul, ea transmite mesajul receptivității. Unele o fac în mod natural, mimează „aranjarea”. Dar de ce prostituatele se machiază atât de intens și se îmbracă atât de provocator?
De ce e bine să păstrăm selecția sexuală? Pentru că selecția sexuală, pe lângă unele caractere fără rost, într-adevăr asigură transmiterea unor caractere utile precum generozitatea, diferite talente, dar asigură și dezvoltarea culturii. Femeile fac o societate. Occidentul e ceea ce e datorită femeilor. Dincolo de faptul că societatea nu pierde forță de muncă a unei jumătăți din populație, „toanele” femeilor determină o selecție sexuală complexă, cu o influență culturală diversă. Cu cât femeile sunt mai libere, mai independente material, vor prefera într-o măsură mai mică pur și simplu siguranța materială necesară, ci tot felul de lucruri bizare, multe utile pentru dezvoltarea culturii.
Ieri s-au împlinit 150 de ani de la apariția „Originii speciilor…” a lui Darwin.
