Această postare e o excelentă ocazie de a scrie despre sistemul ISI, ceea ce i-am promis unei prietene de foarte mult timp. Dar e și ocazia de a revedea cât de bine rimează istoria (sau de rău). Acum câțiva ani, vreo doi, am văzut la un magazin de mobilă, probabil Kika, o carte în germană despre Ignaz Semmelweis. Era în germană, deci în țările de limbă germană, probabil în Austria, nu se vânduse. Asta fac, duc cărțile care nu se vând la magazine de mobilă. Am vrut s-o cumpăr, dar nu se putea. Am ținut-o în mână cu gânduri criminale, chiar în fața camerelor. Când m-am dus a doua oară s-o cer, nu mai era, puseseră alte cărți sau n-am mai știut eu unde s-o caut. Regret și acum. Că n-am mai citit de ceva timp o carte în germană, în plus povestea lui Ignaz Semmelweis e foarte dureroasă și arată de fapt cum merge știința, mai ales știința medicală, dar nu numai. Doctorul maghiar Semmelweis (1818-1865) a făcut o descoperire extraordinară într-o epocă în care nu se știa ce e cu germenii și cum provoacă ei boli (deși idei despre existența lor sunt din Evul mediu, de pe timpul morții negre). Primele microscoape puseseră in evidență niște organisme minuscule care colcăiau în apă, dar încă bolile infecțioase erau produse de…miasme, după știința oficială.
Semmelweis ce face? Observă ca în spitale, mortalitatea maternă era de 3 ori mai frecventă decât în cazul nașterii cu moașe. Febra puerperală era cauza morții acestor femei, iar prin spălarea mâinilor cu o soluție specială (banală acum, pe baza de clor), dezvoltată de el, incidență ei a fost redusă la mai puțin de 1%. Ignaz a scris și o carte despre asta. A și publicat. Dar ce contează? A fost ridiculizat de somitățile medicale ale epocii. A făcut o cădere nervoasă si a ajuns la un azil de nebuni, unde după 14 zile a murit în urma unei cangrene provocate de bătăile administrate de paznici.
Pare dincolo de tragedie? Ironia soartei, să mori de ce practic ai fi putut preveni! Cum arăta lumea înainte de antibiotice? Ce însemna atunci o infecție? Machiajele pentru filmele horror de acum sunt caraghioase față de realitatea de atunci.
Cam așa merg lucrurile dacă încerci să faci bine, dacă vii cu idei noi. Sinuciderea sau nebunia. Nu știu care e mai rea. Dar cel mai dureros e că există persoane influente care ridiculizează un medic care doar spune că e posibil, cu ce a învățat la facultate, dar și din practica de zi cu zi, să reduci frecvența efectelor grave ale unei infecții virale prin managementul inflamației. Adică nu sa vii cu descoperiri, ci să aplici ce ai învățat la școală. Ce face doctorița Groșan, poate cu alte substanțe cu efecte similare, probabil fac unii medici din Africa, India sau alte țări fără pretenții, unde se pare că efectele covid nu sunt atât de dureroase ca la noi. Nu doar că acolo sunt mai mulți oameni tineri, e mai cald etc. Acolo îngrijirea comunitară e mult mai puternică, dincolo de alți factori. Moașele din poveste adică… Și nu atâtea somități care sa spună medicilor și farmaciștilor ce să facă în cele mai mici amănunte cazul unui virus de răceală muntant. Asta în condițiile în care ieri l-am auzit pe Andrei Baciu că nu știa că există substanțe care ar putea combate furtuna citokinică.
„În atenția colegilor din presa, un pont de investigație:
Cum știi că un medic e cu adevărat un cercetător și nu un impostor care se plimbă pe la televizor pretinzând că are un tratament minune?
Foarte simplu. Trebuie să aibă în CV publicații științifice, adică articole cu câteva caracteristici obligatorii:
1. Idee originală și protocol de cercetare
2. Studii în condiții controlate strict
3. Concluzii verificate
4. Opinii ale altor medici reputați, într-un proces numit „peer review” care certifică calitatea știintifică a materialului.
Am căutat de curiozitate să vad care e activitatea științifică a doamnei Flavia Groșan, de exemplu.
Am găsit un singur articol din 2011, publicat în Jurnalul de Chimioterapie Microbială Oxford. Nu e studiul ei, ci al unui medic din străinătate. La care ea a participat, alături de alte câteva zeci de cadre medicale, din care destui români.
În el, medicii au dat două antibiotice pacienților cu pneumonie și au urmărit efectele. Doamna Groșan a avut probabil câțiva pacienți înrolați și a trimis datele cercetătorilor din străinătate care au scris articolul.
https://academic.oup.com/…/66/suppl_3/iii19/669346…
Asta e activitatea ei științifică într-o publicație reputată globală pe care am putut s-o găsesc. E menționată la „și alții care ne-au ajutat” într-un singur articol. Nu mă îndoiesc însă că mai are și alte articole publicate în România, căci aici avem o groază de reviste medicale de nișă, cu impact științific real de obicei redus.
Însă ca om de știință reputat și care contează… ei bine, putem spune destul de simplu că doamna Groșan nu a depășit Bihorul în mod semnificativ.
Deci, dragi colegi din presă, un pont: Dacă vreți să aflați câte parale face în lumea științifică unul dintre medicii care apar la televizor, căutați-i numele în Google Scholar. E varianta motorului de căutare care indexează articolele științifice care contează cu adevărat. Mai sunt utile și PubMed sau ResearchGate.
Vă las plăcerea să descoperiți acolo și operele științifice ale Adinei Alberts, de exemplu. Hint: va fi foarte greu…)
Cu plăcere.”
