Se spune ca gandirea copiilor ascunde uneori o mare intelepciune. Copiii nu sunt poluati cu toate dogmele pe care adultii le-au adoptat mai mult sau mai putin cu forta. In plus, copiii gandesc liber, nu au ajuns la acea inhibitie pe care o au multi adulti in a-si pune anumite intrebari, nu numai din cauza taboo-urilor, dar si pentru ca adesea li se pare inutil si obositor. Asta ar fi una sau poate singura parte frumoasa a copilariei. Se spune ca geniul e abilitatea perpetua de a fi copil. Din acest punct de vedere.
In vacanta de Pasti am vizitat o fetita de 6 साल. In treacat fie spus este ca inainte i-am cautat un cadou. Unchiul ei s-a plans ca nu se gasesc cadouri pentru fetite, iar cele de masculi sunt peste tot. Eu am raspuns prompt : „I-ai ceva de masculi!” Omul s-a oripilat la auzul acestor cuvinte. Cum adica? Nu ma asteptam la o asemenea reactie din partea unei persoane educate, dar se pare ca lucrurile sunt mai rele decat le credeam. Mi-am adus aminte de tancul meu cu tun roz, probabil era o jucarie de dama, in culor pastel.
Fetita fusese in vacanta in Grecia, trecuse prin Bulgaria. Am invatat-o capitalele acestor tari. Cand a venit vorba de Atena, i-am spus ca era o zeita, de acolo ii vine numele orasului.”
Zeii exista?” m-a intrebat.
„Nu exista!”
„Dar Dumnezeu exista?”
„NU”, i-am spus, apoi mi-am dat seama ca m-a luat gura pe dinainte, ca poate parintii ei ii spusesera altceva, nu voiam sa vin in contradictie cu educatia lor. „Dar exista in mintea unor oameni”, am completat.
„Si lumina care se aprinde in noaptea de Pasti? Nu e adevarat, nu?” Fetita tocmai fusese pentru prima data la inviere.
„Nu, dar exista in mintea oamenilor. E ca un spectacol, ca un film, totul e fals, regizat, dar oamenii vor sa creada ca e adevarat pentru ca le creaza niste senzatii placute, sentimente placute.”
„Inteleg, ca in desene animate, nu exista pisici vorbitoare…”
„Da, daca vrei, e la fel”.
Am incercat sa-i explic asta mai pe larg, dar a inceput sa caste.
„De obicei nu adorm la povesti, dar povestea asta m-a facut sa-mi fie somn.” Era o poveste pentru oameni mari. Nici oamenilor mari nu le plac astfel de povesti, se pare. Cand nu-i fac sa adoarma, ii enerveaza. Se spune ca literatura pentru copii e ca si cea pentru adulti, doar ca e mai buna. Poate e singura care ar trebui sa se numeasca literatura. Fetita care a ajuns la concluzia ca nu exista Dumnezeu, a lasat totusi un biscuit pentru Iepuras, si a crezut cand i s-a spus ca l-a mancat. Oamenii mari nu sunt diferiti, nu numai cei religiosi.
