Critici ale legii vaccinării obligatorii

Răspuns la linkul devenit viral al unui medic care critică proiectul legii vaccinării

Am criticat deja campania de vaccinare neprofesionistă, care nu răspunde criticilor și întrebărilor reale ridicate de oamenii care au ceva legătură cu medicina, fie că sunt medici sau chiar jurnaliști pe sănătate, politicieni etc, dar și ale simplilor cetățeni. Trebuie spus adevărul informat, pe înțelesul publicului larg. Asta mi se pare partea cea mai grea, să comunici prin cuvinte simple, fără a altera sensul comunicării. Am promis că voi încerca, în măsura cunoștințelor mele, să răspund unor astfel de probleme. M-am implicat și altă dată în campanii de vaccinare. Am citit unele materiale pe baza cărora vaccinurile în general ridică suspiciuni, am vizionat documentare legate de acest subiect, dar sunt departe de a înțelege fenomenul zis al anti-vacciniștilor. Dar salut orice critică la adresa abuzurilor sau tentativelor de abuzuri din sistemul medical. Alte criterii, cum ar fi cele religioase, mă depășesc.
Recent, am primit un material cu critici ale actualei campanii de vaccinare, prezentat de o doctoriță. Voi încerca să răspund suspiciunilor domniei sale, în calitate de biochimistă, cercetătoare pe cale de a dezvolta medicamente (știu cât de greu e din punct de vedere logistic), cu experiență în studii de farmacologie, cu multe cunoștințe de biologie moleculară. Nu sunt imunolog, infecționist, virusolog, epidemiolog, mă voi limita la ce știu eu…

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2691111601153441&id=100007638825375

Premye a tout, cine vorbește în România de legea vaccinării obligatorii? Nu am cunoștință de așa ceva, iar într-o țară care a trecut prin comunism, asociat și cu abuzuri medicale (deținuți politici considerați psihotici și tratați în spitale psihiatrice, abuzuri contra grupurilor etnice considerate „inferioare” de către unii așa-zis oameni de știință, și nu în ultimul rând legea care interzicea avorturile) așa ceva nu e de acceptat. Principiul liberal „fac ce vreau cu corpul meu, dacă nu fac rău altora” se aplică și în acest caz. My body, my choice, aplicat pentru avorturi, se aplică pentru orice. Sigur că uneori e oribil, că nu vrei să vezi oameni care fac abuz de substanțe, că nu vrei să vezi copii care nu au acces la tratamente (inclusiv vaccinuri) pentru că nu vor părinții lor. Din păcate în familii uneori puterea se manifestă discreționar, în detrimentul membrilor. Astea sunt probleme care trebuie rezolvate. Sepandan, nu trebuie să fie tratamente obligatorii în nicio situație. În primul rând legile trebuie să apere cetățeanul de cei care au puterea, apoi de alți infractori. Poate să ne facă orice hoț mai rău decât un politician? Cel puțin că nu poate fura atât, nu poate păgubi atâția oameni.
După câte știu, doar în California, ar fi fost propusă o lege de vaccinare obligatorie.

Sigur că nu sunt de acord cu așa ceva. În primul rând efectele asupra vaccinării unor copii și adulți cu contraindicații pot fi foarte grave. Și uneori apar scăpări, vaccinarea se face fără a lua în considerare contraindicațiile. Dacă știu cazuri? Epi. Ca să nu mai vorbim că niciodată nu vom ști cu exactitate cine poate dezvolta reacții adverse. Nu avem cum. Plis, unele reacții adverse nu sunt considerate ca atare. Sunt medici de familie, cei mai mulți, care spun că nu au văzut reacții adverse grave. Și e adevărat până la un punct. Dar alții au văzut și nu vor să le considere ca atare. Legat de cazul de care vorbeam, medicul de familie va spune că nu a văzut niciun caz grav din simplul motiv că nu acceptă legătura cu vaccinul a acelor simptome.
Doamna doctor vorbește de un proiect de lege (?) care ar prevedea ca medicii să nu vorbească despre efectele adverse ale vaccinurilor, iar companiile farmaceutice ar avea voie să-și laude ciocanul cât vor în campanii de informare, deși prospectul e plin de contraindicații. Păi dacă e așa, lucrurile sunt foarte grave… Această lege nu trebuie să treacă. Dacă există, fie și în stadiu de proiect.
Ce spune despre virusuri și ADN și ARN e real. Ele intră în celule și se multiplică doar prin aparatul de sinteză proteică și de material genetic al celulei. Ele nu sunt practic vii, ele sunt doar niște informație care se copiază și multiplică prin enzimele celulelor bacteriene, animale, vegetale, fungice. Orice e viu e infectat de virus. E wi, virusurile cam fac ce zice doamna. Adică se pot insera în ADN-ul gazdei, se pot replica mult timp împreună cu genomul, ca apoi să se activeze din nou, să se replice separat, să părăsească celula distrugând-o. Asta se întâmplă și la bacterii, de fapt acolo fenomenul e bine studiat. Când virusul pleacă, poate lua o bucățică din ADN-ul gazdei, ceea ce conduce la evoluție, la noi caractere, cel puțin la bacterii. La bacterii, acest fenomen e exploatat în scop de creare a unor vectori care să transfere material genetic în scop economic sau terapeutic, inclusiv pentru vaccinuri. La noi, ființele mai complexe, asta se întâmplă mai lent, că viața noastră e infinit mai lentă decât a unei bacterii, dar infecțiile și inserarea materialului genetic viral în ADN există, asta e o sursă importantă a junk ADN. Cea mai mare parte a ADN din genomul mamiferelor e non-informațional. Urmele infecțiilor virale de acum milioane de ani încă există în genomul nostru. Dar nu e nimic rău în asta, iar infecții virale care se vor solda cu menținerea în genom a materialul viral pentru mult timp pot apărea oricum.
Că vaccinurile erau dependente de material biologic înainte e iar adevărat. Păi cum s-ar fi putut replica virusurile în afara celulelor? Virusul gripal se cultivă pe ou embrionat de găină. Asta am văzut cu ochii mei în facultate. Cu celulele de rinichi de maimuță care erau destinate dezvoltării de vaccinuri am lucrat apoi. Că s-au folosit și celulele embrionare de la fetuși avortați (spontan) pentru vaccinuri, epi, și asta e adevărat. Virusul trebuia cultivat pe ceva.
Că a introduce în organism material biologic de la specia ta sau de la o altă specie înrudită sau mai puțin înrudită poate provoca reacții autoimune, ar putea fi real. Reacții ale sistemului imunitar, clar apar. Să nu uităm de transplanturi (câte experimente îmi vin în cap, dar să nu divagăm). Apoi legătura dintre un sistem digestiv permeabil și riscul de a dezvolta boli autoimune e oarecum cunoscută. În sensul că muți pacienți cu boli autoimune au intestin permeabil. Un sistem digestiv permeabil înseamnă că sângele ia contact cu mulți antigeni din alimente. Asire w, e vorba și de microbiom…
Numai că lucrurile în natură nu sunt atât de simplificate ca în teorie. Asta face știința, simplifică. Dar natura nu e laborator, e complexă. Și în natură, mai ales când e și vie, lucrurile sunt un iad al complexității, sunt multe interacțiuni, cele mai multe necunoscute. Pentru asta e nevoie de studii clinice. Dar și teoria e bună, gândirea critică nu e niciodată prea multă. Studiile clinice trebuie făcute pe baza teoriei (cum altfel ar fi posibil?).
Ceea ce spune dna doctor despre legea vaccinării obligatorii este de-a dreptul halucinant. Cum să sancționezi medicii dacă vorbesc de efectele secundare ale vaccinurilor? Cum să vaccinezi obligatoriu personalul medical? Ne-am întors cumva în sisteme totalitare?
Datele despre campania de vaccinare din Franța, care a dus la o creștere a cazurilor de scleroză multiplă (datele au fost controversate dacă această creștere a fost semnificativ statistică, dar unele arată că da, după corecția datelor oficiale) erau oarecum cunoscute. Campania a fost de fapt între 1994-1997, dar abia în 1998 s-au văzut efectele. Dna doctor vorbește de 24000 cazuri noi de scleroza multipla, 8000 de cazuri invalidante. Aktyèlman, ar fi fost vorba, după unele studii, de o contaminare a vaccinului cu o enzimă virală (HPB polimeraza) care avea acea asemănare moleculară (molecular mimicry) cu proteina de bază a mielinei (mielina e lipid, cu funcție de izolator electric, care de fapt prin asta crește viteza de transmitere a impulsului nervos).
Epi, niciodată nu știm ce se va întâmpla pe termen lung. Cele mai multe medicamente oricum nu sunt testate pe termen lung nici pe animale de laborator. Studiile costă, animalele mănâncă foarte mult. Dar ce putem vorbi de oameni sau alte mamifere care trăiesc mult? Nan lòt men an, sistemul imunitar la om are niște particularități care cresc riscul de boli autoimune (specific umane). În mare, ca să dezvolți o boală autoimună îți trebuie gene favorizante, dar mediul, cu poluare de toate felurile, modificarea micrbiomului etc, favorizează la mulți oameni care au gene predispozante apariția acestor boli. Să aibă și vaccinurile o contribuție? Studiile vor dovedi asta, dacă sunt făcute serios și corect, neatinse de numeroasele falsuri din știință. Antouka, vaccinurile anti-sars cov II, cel puțin cele de la Phizer și Moderna, se bazează pe tehnici moderne, diferite de datele istorice prezentate mai sus. Problema, cum se vede în unele linkuri, ar fi că răspunsul la ARNm pentru proteina spike ar putea fi o creștere a interferonului care ar favoriza apariția de boli autoimune. Dacă ai cu ce, cum se zice, adică pe un teren favorizant. Dar se recomandă oricum precauție în astfel de cazuri, iar indivizii cu o istorie de reacții la vaccin nu se vaccinează. Pentru cei care se tem de o tehnică nouă se poate opta pentru vaccinuri ”clasice”. Sunt pe piață, vor fi aprobate și altele noi.
Trebuie să înțelegem că medicamentele, inclusiv vaccinurile, au salvat vieți, au făcut ca durata de viață să crească foarte mult. Că multe sunt de-a dreptul otrăvuri e iar adevărat. Însăși aspirina ucide în fiecare zi prin hemoragii digestive.
Problema cu această epidemie e în primul rând că nu am avut medicamente, tratamente, apoi că nu am avut un vaccin la începutul ei. Dacă s-ar fi dezvoltat un vaccin eficient anti-Sars I, alta ar fi fost situația. Dar niciun tratament nu trebuie să fie obligatoriu, iar oamenii trebuie să se informeze de eventualele efecte secundare nedorite (cunoscute), și să înțeleagă că știința e perfectibilă, bazându-se pe recunoașterea ignoranței.

Bibliografie
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4266455/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15908138/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16295528/
https://www.medpagetoday.com/infectiousdisease/covid19/89998
https://www.fda.gov/media/144414/download
https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-23695528-surse-proiectul-legii-vaccinarii-deblocat-dupa-2-ani-jumatate-stat-sertar-legea-nu-aduce-obligativitatea-vaccinarii-deoarece-nu-exista-consens-politic.htm

Autor