Am auzit recent sintagma de sus, care m-a distrat foarte mult. Dar faptul ca istoria rimeaza nu e prea distractiv. Unele rime suna foarte dizarmonios.
Una dintre ele se refera la expulzarea Romilor din Franta. Ma intrebam mereu cum a fost posibil ca Evreii sa fie atat de persecutati in timpul celei de-al doilea razboi mondial. Chiar daca, sa zicem ca nu a fost Holocaust (sigur sunt de parere ca acest subiect sa fie studiat, desi am o anumita parere despre oamenii care neaga acest fenomen), Evreii au fost supusi unor umilinte inimaginabile. Sa zicem ca in lagare nu au murit oameni, ca nu au existat experientele medicale ale lui Mengele, chiar si asa, simplul fapt de a fi alungati din propriile case, concediati, trimisi la munci necalificate (curatat zapada in Romania) tot e suficient ca sa ne fie noua, Europenilor, foarte rusine.
Ma intrebam mereu cum vecinii lor, partenerii de afaceri nu au facut scandal, au acceptat aseamenea mizerie. Imi place sa cred ca eu m-as fi comportat altfel atunci. Poate ajungeam alaturi de ei, dupa cum arat, cel putin in unele tari. Dar ce fac acum, cand cetateni ai Uniunii Europene sun DEPORTATI? Asta e cuvantul, DEPORTARE, pentru ce se intampla cu Romii din Romania si Bulgaria?
Din nefericire, nu eu m-am gandit la acest cuvant, pe care nu imi amintesc sa-l fi auzit la televizor. Nu e de mirare, pentru ca politicienii sunt ca si ziaristi, tonomate. Le cumperi cuvintele ca la telegraf. Nu am auzit politicienii Romani revoltandu-se, nu am auzit nici asociatiile umaniste revoltandu-se. Mai mult, aud ca se pregatesc manifestatii pentru mutarea (temporara) a statuilor din Piata Universitatii, dar mutarea fortata a unor cetateni ai Uniunii nu conteaza.
N-o sa pretind ca nu-mi e rusine ca sunt Romanca, avand in vedere ce se intampla in politica noastra. Dar cu o figura meridionala nu prea ai unde iti ascunde identitatea, tarile sudului nu sunt deloc de lauda din punct de vedere social si politic. Dar am ajuns sa imi fie rusine si cu apartenenta la Uniunea Europeana, cand o tara fondatoare are o asemenea atitudine. Mai putem zice ceva de Putin, cu toate abuzurile lui? Sarkozy si guvernul pot fi pusi mai degraba alaturi de Stalin si Hitler. Istoria s-a intors acum 70 ani, cand oamenii indezirabili erau urcati in vagoane si dusi ori in lagare de concentrare ori in Siberia. Stalin a deportat si popoare intregi (Tatarii), nu numai „dusmani ai poporului”. De fapt dupa expulzarea Romilor cred ca Uniunea Europeana nu mai poate da lectii de democratie nimanui.
Romii sunt o problema a Uniunii Euroepene. Dar exista numai avantaje in fondarea ei? Forta de munca, piete de desfacere? Mai sunt si probleme…Adica atunci cand nu ne convine, ne luam jucariile si plecam? Aici nu mai e vorba de impotenta politica, Sarko si guvernul Francez ar trebui sa repete gradinita.
Dar ce ar trebui sa facem noi, oamenii de pe strada? Ce ar trebui sa faca intelectualii? Oare cine mai cumpara Dacia sau alte produse frantuzesti? Dar istoria rimeaza, totul merge inainte.