Cândva Andrei Pleșu, care a fost un timp ministrul de externe al României, a spus că dacă ne descurcam cu elitele politice pe care le aveam (era vorba de politica internațională), atunci exista Dumnezeu. Criza economică actuală ar veni în contradicție cu afirmația lui Pleșu, elitele noastre corupte și limitate încep să dea rateuri.
Dar oricum, ideea e că zeii, oricare ar fi ei, ar putea exista. Sună straniu din tastatura unui evoluționist, Tuttavia. Ce sunt zeii? Noțiuni acceptate de mulți oameni, care au pentru ei anumite sensuri bine determinate, adesea cu profunde implicații afective. Dacă oamenii cred într-o noțiune abstractă, dacă ea le influențează viața, se poate spune că aceasta există. Există democrația? Există! Pentru că oamenii cred în ea. La fel se poate spune că zeii există.
O dovada că zeii există e felul cum religia conduce viața a milioane de oameni. Vaticanul a emis recent «cea mai autoritară declarație în materie de bio-etică din ultimii 20 de ani» (sursa: ziarul Cotidianul).
Cum se arată în articol, Vaticanul își reafirmă ostilitatea față de fertilizarea in vitro, cercetarea cu celule stem embrionare, pilula contraceptivă de a doua zi sau antiprogestativul RU-486 (chiar aș fi curioasă dacă acesta se recomandă în România în locul avortului mecanic, atunci când este posibil). Ultimele două sunt trecute sub incidența «păcatului avortului».
Nu sunt în măsură să discut ideologia care a condus la astfel de decizii, dar sunt în măsură să discut efectele asupra sănătății a milioane de oameni ale unora dintre ele. Idei de acest gen, cum ar fi descurajarea utilizării prezervativului în Africa, au condus la îmbolnăvirea și moartea de SIDA a mii de oameni. De asemenea, interzicerea avortului din motive religioase a dus la moartea a mii de femei în numeroase țări ale lumii.
Negarea naturii umane
Sunt pentru libertatea de religie, dar și de expresie. Oricine poate spune orice, oricine poate inventa ce ideologie vrea, dar când încerci sa o impui, atunci lucrurile ar trebui sa se schimbe. Dacă cineva inventează o ideologie prin care purtarea centurii de siguranță la volan e un păcat, probabil mulți s-ar scandaliza. La fel, daca o ideologie ar interzice tratamentul cu insulină la diabetici sau utilizarea cremelor solare la persoanele cu pielea deschisă la culoare.
Dar când cineva spune acest lucru sub autoritatea Bisericilor tradiționale, se aplică alte standarde. Unele recomandări fac foarte mult rău sau chiar neagă natura umană și legile naturii. Homosexuali vor apărea întotdeauna, anumite condiții vor conduce la homosexualitate așa cum anumite condiții vor conduce la apariția diabetului. Daca diabetul de tip II s-ar putea preveni printr-un anumit comportament (mișcare, evitarea obezității etc.), homosexualitatea nu se știe cum s-ar putea preveni. Numai președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad a spus că la el în țară nu există homosexualitate. Daca e adevărat, și absența homosexualilor nu e rezultatul uciderii lor (adică a selecției artificiale), atunci dl. Ahmadinejad merită Premiul Nobel pentru cunoașterea mecanismului apariției homosexualității și prevenirea acesteia.
Ca și comunismul, adesea religia creștină neagă natura umană. Așa cum declara păcat sexul în alt scop decât cel al procreării ar putea declara păcat și mersul biped sau lipsa părului de pe corp. Pentru că sexul în scopul plăcerii, nu numai al reproducerii, sexul în afara perioadei fertile, dar și anumite aspecte ale plăcerii sexuale sunt caractere tipic umane, la fel ca mersul biped, lipsa blănii sau creierul gigantic în raport cu corpul. Cum se știe, e foarte greu de determinat cu exactitate perioada fertilă la om, Anche, fertilitatea umană e foarte redusă, deci o recomandare a sexului în scopul procreării este ceva extrem de dificil de urmat, ca să nu mai spunem că e nerealistă.
De asemenea, a condamna homosexualitatea ca pe un păcat, echivalează cu a condamna oamenii cu ochii albaștri sau oamenii cărora le plac dulciurile. Homosexualitate exista și la animale, iar procentajul homosexualilor, care la om sunt atestați din Antichitate, e relativ constant în populații. Acum câțiva ani se vehicula un procentaj de 10% din populația masculină ca având orientare homosexuală în Statele Unite. Nu știm care este acest procentaj la noi, deși sursa Băsescu indica aproximativ 20%. Mă îndoiesc de valoarea științifică a acestei cifre, probabil Președintele generaliza la întreaga populație situația de pe navele comerciale. Comunque, homosexualitatea e atât de prezentă în populațiile umane, încât socio-biologii se întreabă care e avantajul ei evolutiv.
Numai ca socio-biologii nu se revoltă când aud de condamnarea homosexualității, cum antropologii nu se revoltă când aud de condamnarea avortului și a contracepției. În schimb, toată lumea se revoltă dacă aude de aberații culturale care conduc la mutilarea sexuala a copiilor, la lapidarea unor oameni, dar cu o singură condiție: să fie în alte culturi, adică să fie în grădina altora, nu a noastră.
O religie echivalentă
Daca un guru actual ar crea o nouă religie, care sa nege în aceeași măsură natura umană ca și aceste recomandări ale Vaticanului, aceasta ar putea recomanda, tra gli altri:
1. Evitarea mersului biped, care poate fi considerat un păcat. Mersul biped determină tot felul de probleme de sănătate la om, dar și nașterea dificilă.
Această recomandare ar fi similara cu interzicerea contracepției și a avortului, care reprezintă efecte ale abaterii de la sexul în scop de procreare. Ambele sunt caractere tipic umane, deși sexul de plăcere există și la alte specii, cum sunt bonobo și delfinii, adică e și mai greu de negat din punct de vedere biologic.
2. Stigmatizarea oamenilor cu pielea albă, care reprezintă prin ea însăși un păcat. Iar daca li se întâmplă să se îmbolnăvească de melanom, pentru că au stat la soare, când acest lucru putea fi evitat, acești păcătoși trebuie să moara. Comunque, cremele solare trebuie interzise.
Ultima pare o aberație, dar seamănă cu stigmatizarea homosexualilor. De asemenea, seamănă și cu unele reacții pe care le-au avut unii față de campania de vaccinare contra HPV. Am văzut pe un forum cum cineva spunea ca daca dezvoltarea unui cancer cauzat de infecția cu HPV e o măsură a promiscuității, atunci «păcătoasa trebuie să moară!». Dar despre un melanom dezvoltat ca urmare a expunerii inconștiente la soare se poate spune mult mai ușor că e o consecință a păcatului, a comportamentului hedonist. Mii de ani oamenii s-au protejat de soare, până când moda ne-a impus sa ne bronzam excesiv și să uitam de pericole. Dar oamenii întotdeauna au făcut sex de placere. Cine ar zice de o persoană cu melanom: «păcătosul trebuie să moară?».
Condamnarea unui comportament de către Biserică se face sub amenințarea iadului, închisoarea eternă a păcătoșilor. Dar aici pe Terra există și au existat iaduri mult mai palpabile. Daca oamenii ar fi conștienți că fără democrație, drepturile omului, știință, și alte descoperiri ale păcătoșilor, se duc în iaduri asemănătoare cu Coreea de Nord, China sau Africa (adică și le creează în locurile unde trăiesc), atunci poate ar ști de ce trebuie să se teamă mai întâi, căror recomandări să le dea importanță mai mare.