Exista oameni care se indoiesc de evolutie in ziua de azi? Және, se pare ca inca exista… Desi oricat ai fi de incult, daca vezi o maimuta (ape adica cimpanzeu, gorila) nu poate sa nu te frapeze asemanarea cu omul. Cum poate fi explicata cel mai simplu decat printr-o inrudire? Daca vedem oameni care seamana intre ei, desi traiesc in zone diferite, acceptam filiatia comuna, migratiile, dar de ce nu si in cazul speciilor diferite?
Se pare insa ca rationamentele urmaresc sentimentele oamenilor cel mai adesea. Celor cu o puternica educatie religioasa (mai ales aflati in State, unde statul e separat de biserica, ce straniu!) nu le place ideea evolutiei, si de aceea construiesc tot felul de rationamente care sa o infirme. Sigur, designul inteligent (proiectul inteligent, intelligent design) e ultima mare tentativa de acest gen. Dar oare numai creationistii fac asta? Өкінішке орай, fenomenul nu are loc doar in tabara nostalgicilor creationisti, ci face parte din natura umana.
Darwinismul sub lupa
Adica ii putem invinui si pe evolutionisti de acelasi lucru? Se pare ca da. Recent, acum vreo luna, am citit o carte foarte interesanta, care se gaseste prin librarii: Thomas Lepeltier, „Darwin eretic/ Eterna reintoarcere a creationismului”, editura Rosetti Educational. Abordarea filosofica, precum si cea de istorie a stiintei, a ideilor, ofera mereu noi unghiuri de reflectie pentru cineva dinafara acestei abordari, chiar aflat in inima evolutionismului. E o carte pe care o recomand.
Extraordinar, dar acolo am gasit o multime de lucruri de care nu stiam, dar care m-au bucurat. Pe scurt, una dintre primele idei care reiese din aceasta carte este faptul ca stiinta biologica a pornit de la o abordare metaforica a subiectelor si aterminat in acelasi fel, cu o abordare cumva metaforica a fenomenelor. Ca sa fiu mai clara, lucrarile despre lumea vie, plante, animale, т.б. au fost inca din Antichitate, pana in secolul al XVII-lea. Lepeltier citeaza lucrarea lui Jonh Ray (1678), „The Ornithology of Francis Willughhby” ca fiind prima carte in care se fac simple descrieri morfologice ale pasarilor, fara speculatii morale, simbolice etc. De atunci stiinta a inceput sa devina din ce in ce mai obiectiva, echidistanta, rece pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand increderea in stiinta a inceput sa scada.
In ce priveste teoria evolutiei a lui Darwin, e un sambure de adevar stiintific in toate controversele, pe care trebuie sa il recunoastem ca oameni de stiinta impartiali. Intai, e de remarcat faptul ca am aflat ca unele critici clare care trebuie aduse darwinismului i-au fost aduse de la inceput. Ma intrebam de ce, in ciuda simplitatii lor, nu le-am vazut mentionate pe nicaieri. Una dintre ele ii apartine lui William Whewell, басқалардың арасында, profesor de filosofie la Cambridge. El critica ideea de evolutie inainte de aparitia „Originii…” Spunea ca stiinta trebuie sa caute o cunoastere sigura, apoi le reprosa evolutionistilor ca o pornesc direct cu evolutia la nivel de organism, de fapt la „speculatii in privinta unei explicatii istorice globale a starii organice actuale”, fara sa stie cum are loc transformarea organica. Asta am observat si eu, dar in alt mod, ca de fapt tocmai chimistii lipsesc din evolutie. De fapt intai trebuia formulata si testata o teorie a schimbarilor organice sau oricum, fara ea, e greu de inteles ce se petrece la nivel macro.
Apoi au fost multe critici ale darwinismului, care a cazut in declin la sfarsitul secolui al XIX-lea. Neolamarckismul si ortogeneza (existenta unor tendinte in evolutie, fara legatura neaparata cu adaptarea) erau dominante in epoca. Және, ambele se pot uni si poate iesi ceea ce eu as numi „teoria biochimica a evolutiei” (o teorie meduza, cum a numit-o cineva cu ceva timp in urma, adica una care inglobeaza tot, ca o meduza, trimite tentacule). Am cautat pentru ea tot felul de nume grecesti, pornind de la alte aspecte, dar pana la urma asta ii va ramane numele. Are ceva grecesc, ceva semit in acest nume (chimie vine din Araba). Adica tot ce are legatura cu cultura noastra. E un produs al culturii in care sper ca va aparea in curand . E o continuare si generalizare a ideilor din „Civilizatia…” care sa se aplice inca de la originea vietii pana la om si cu predictii pe termen lung ale transformarii biologice.
Sunt multe critici indreptatite ale teoriei lui Darwin, care i s-au adus, dar si unele foarte simple si foarte grave, care vad ca nu i s-au adus inca. A propos, confruntarea lui Huxley cu Wilberforce, episcopul Londrei, pare a tine de domeniul legendei, pentru ca prelatul ar fi adus de fapt mai mult critici stiintifice teoriei lui Darwin. Era nevoie, cum zice Lepeltier, de „un mit fondator” al noii generatii stiintifice, formate din membrii altor clase sociale. Pe de alta parte, Dawkins, in „Ceasornicarul orb” reia un argument teologic abandonat de 100 de ani si il respinge. Fara cunostinte teologice nu i se recomanda unui evolutionist sa intre in dezbateri stiinta-religie.
Dar cel mai important lucru pe care multi nu il stiu despre teoria lui Darwin este ca…dupa criteriile stabilite de Carl Popper nu este STIINTA, ci doar un demers metafizic care permite crearea si testarea de noi ipoteze. Procesele designului inteligent care au avut loc in ultimii ani au scos la iveala nu atat faptul ca acesta nu e stiinta, ci precaritatea criteriilor existente pentru a stabili daca o teorie e stiinta. De fapt adeptii proiectului inteligent nu pretind adesea ca teoria lui e stiinta, ci doar ca e o alternativa la o alta teorie- darwinismul- care de asemenea nu e stiinta.
Relativism cultural dus la extrem
Pana una alta, design-ul inteligent a profitat de relativismul cultural ca sa isi faca loc. Pe mine nu ma intereseaza ce pretinde, cat de ciudat e ceea ce pretinde, ci de ce si cum a aparut. Relativismul cultural atinge cote inalte in zilele noastre. Teoriile depind de timp, de mediul in care au fost emise. Sunt de acord cu ce spun unii filosofi ca de fapt ideile stiintifice, dar si impunerea lor, provin din prejudecati, din idei filosofice. Impunerea lor depinde de mentalitatile epocii respective. Eu as merge si mai departe. As spune ca genele similare, nu numai cultura similara, pot conduce la idei similare. E o idee de testat.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului al XIX-lea, increderea in stiinta era mult mai mare decat acum (exista mai multe date in „Civilizatia”). Poate ca stiinta nu rezolva toate problemele, dar daca nu ea le rezolva, atunci cine? Dar mai intai, de ce s-a ajuns aici? Raspunsul ar fi simplu. Creierul nostru functioneaza pe principiul recompensei. Totul vine de la recomensa, pe plan individual, dar si social. De peste 100 жаста, noi nu prea emitem idei noi, perfectionam ceea ce exista deja. Progresul e in cea mai mare parte tehnologic. Traim stiintific, in cea mai mare parte, din ideile unor oameni morti de cel putin zeci de ani, daca nu o suta. E timpul ca acest lucru sa se schimbe.
De acord cu faptul ca stiinta se bazeaza pe creativitate, pe generarea multor idei, care apoi trebuie testate. Daca generarea ideilor trebuie sa fie cat mai libera, fara prejudecati, si cat mai abundenta, testarea lor trebuie sa se supuna unor criterii foarte clare si foarte dure. Asa nu se va mai ajunge la posibilitatea acceptarii unor aberatii stiintifice precum proiectul inteligent.
