Promiscuitatea sexuală și fertilitatea scăzută

Un articol recent incerca sa explice promiscuitatea umana prin fertilitatea redusa a acestei specii. Oamenii au o fertilitate foarte mica. De fapt ei provin dintr-un ordin de mamifere cu fertilitate redusa, primatele, dar si printre rudele lor sunt campioni ai infertilitatii. De ce? De ce mai ales exista o tendinta printre mamifere, dar si alte animale si nu numai, de reducere a fertilitatii odata cu cresterea complexitatii. Adica evolutia arata exact invers decat ar prezice Darwin, dar mai ales Dawkins, autorul „Genei egoiste” care nu are alt plan decat acela de a se replica in cat mai multe exemplare.

Sa ne gandim care gene sunt cele mai multe: cele de bacterii. Ce rost avea sa apara organisme care sunt mai putin fertile, care au mai putine gene propagate in natura? Daca selectia naturala actioneaza prin mai multi urmasi viabili, sansa de a aparea un organism mai complex, deci mai putin fertil, atunci cand se afla in apropierea semenilor mai fertili (sa nu uitam, se pleaca de la ideea ca speciatia, deci macroevolutia e un proces continuu al microevolutiei, dat de selectia intraspecifica), era nula. Sau putea sa apara in izolare, iar atunci nu selectia naturala era motorul evolutiei lui, ci izolarea, cum zic Gould si Eldredge, autorii teoriei echilibrelor intermitente. Sau poate nu selectia era motorul evolutiei…

Daca numarul mai mare de gene pe care un anumit avantaj, asociat cu complexitateaa fost transmis urmasilor, atunci organismele complexe trebuia sa fi avut cat mai multi urmasi. Intr-adevar, sansele lor de supravietuire au crescut odata cu complexitatea, dar tot nu ne ies la socoteala mai multe gene transmise la urmasi. Mai multe despre asta in „Civilizatia…” Dar multe despre evolutia in general, in noua carte care va aparea sper, in curand„Legile evolutiei, legile vietii”.

Omul e rusinos de infertil si printre rude. De ce s-a ajuns la asta se vede in „Civilizatia foametei”. Ca spita umana provine din fiinte promiscue sexual pare foarte usor de dedus. Daca ati citit „In umbra omului” de Jane Goodall ati vazut cum stau rudele noastre la capitolul fidelitate sexuala. Si nu era vorba de bonobo, ci de cimpanzei comuni, Pan troglodytes. Oamenii actuali ar fi la fel, ca si cei primitvi (acolo exista norme inca si mai dure de interzicere a promiscuitatii in unele culturi) iarasi nu e greu de dedus. Dar capcana paradigmei utilitatii pentru fitness apare din nou in aceasta ipoteza. Cea mai tare idee mi s-a parut aceea ca barbatii ar trebui sa fuga de femeile multiorgasmice. Poate ar trebui sa plece si sa le lase in intervalul dintre doua orgasme sa satisfaca alta femeie, iar frigidele ar fi cele mai de succes femei, conform acestei teorii. Toti barbatii le-ar cauta si ar fi gata sa ramana cu ele timp de decenii pana la primul orgasm. Oricum ipoteza e contrazisa de ce se intampla la bonobo, fiinte foarte promiscue, unde exista orgasm.

N-am vazut studii in acest sens, dar inclin sa cred ca lucrurile stau exact invers. Greu de crezut ca selectia sexuala ar fi ocolit exact capacitatea barbatilor de a produce placere sexuala. Pe de alta parte, femeile capabile de orgasme (cat mai multe) ar fi fost mai active sexual (desi nimfomanele se recruteaza in special dintre frigide, dar sa ne gandim ca e vorba de o cultura a cautarii constiente a satisfactiei sexuala) si ar fi avut o participare mai mare la selectia sexuala. Ca sa nu vorbim ca probabil indivizii de ambe sexe cu „talent sexual” (dar asta ramane de verificat) ar putea avea alte calitati al caror efect secundar ar fi acesta. Acea calitate ar fi sensibilitatea, ໃນບັນດາຄົນອື່ນ.

Fidelitatea, ca si pasiunea sexuala sunt doar comportamente umane inutile, care li se potrivesc unora, ei le-au impus, dar pentru majoritatea oamenilor sunt doar niste haine prea mari, ca si alte comportamente impuse cultural.

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/VIDEO_De_ce_oamenii_nu_pot_fi_monogami_0_548945442.html#comment

Autor