Recentul incident dintre Shermer și P. Z. Meyer m-a făcut să-mi aduc aminte de un subiect interesant din punctul meu de vedere, dar destul de puțin discutat, acela al ateismului de gașcă (de organizație, eufemistic). Pe scurt, când o femeie l-a acuzat pe blogul lui P. Z. Meyer pe Shermer ca ar fi violat-o la un congres al scepticilor, iar apoi alte femei ar fi mărturisit că și ele ar fi fost violate de Shermer, majoritatea ateilor care își fac veacul pe blogul lui P. Z. Meyer i-ar fi luat apărarea lui Shermer, fiind aproape complet insensibili la suferințele femeilor care îl acuzau. Am văzut comentarii de tipul importanței ateismului față de feminismul de al III-lea val, adică Shermer e mai important pentru ateism decât valorile feminismului. Ca și când violul ar ține de feminism, nu ar fi o faptă criminală în sine.
L-am cunoscut pe Shermer când a venit în 2009 la București, a ținut o conferință la Facultatea de Filosofie. Am vorbit cu el, l-am întrebat de contactul agentului lui, și mi l-a dat. Pe P. Z. Meyer l-am cunoscut anul acesta, la congresul umaniștilor, dar nu am vorbit cu el. Cum ar fi logic, umanismul, legat de ateism, ar trebui să fie foarte prietenos cu femeile, dar din nefericire nu e așa. De unde vine aceasta discrepanță? Din istorie.
Ateismul exista din Antichitate, dar sub diverse forme, budismul însuși e considerat metafizică ateistă. Ateismul „modern” a apărut într-o perioadă istorică în care oamenii aveau încredere în ei, în viața lor, credeau că pot schimba natura, propria soartă. Ierarhiile sociale se zdruncinau, o nouă clasă, burghezia, capătă influența socială. Probabil cu cât sunt mai multe schimbări rapide în societate, cu atât optimismul și încrederea în progres e mai mare. În această perioadă apare umanismul, omul devine „măsura tuturor lucrurilor”. Omul, dar nu și femeia. Rousseau, unul dintre filosofii care au inspirat umanismul, este aspru criticat de Mary Wollstonecraft în „Vindication of the rights of women” pentru atitudinea sa misogină. În „Emille” el trasează ceea ce azi s-ar numi „roluri de gen”.
Dar lucrurile nu se opresc aici. Contrar a ceea ce ar fi părut logic, revoluțiile burgheze, deși femeile au participat activ la ele și chiar au avut un rol determinant, nu au dus la o îmbunătățire a drepturilor femeilor, din contră secolul al XIX-lea reprezintă un declin al situației femeilor față de cel anterior. Influența protestantismului asupra clasei mijlocii joacă un rol, dar factorii economici sunt cei mai importanți. Revoluția industrială distruge comunitățile rurale, unde femeile aveau un rol economic important, dar și lucrau cot la cot cu bărbații, și transformă femeile în casnice dependente sau dacă lucrează, ele sunt exploatate la sânge, oferindu-le mai puțini bani decât bărbaților, tradiție menținută cu succes până acum. Și da, femeile lucrau în cele mai grele condiții, inclusiv în mină, sigur, era valabil și pentru copii.
Pe fondul acestor realități apare teoria lui Darwin, în care se reflecta exact viziunea epocii. Misoginismul lui Darwin este proverbial. S-au făcut speculații conform cărora locul zeului creștin detronat ar fi fost preluat de bărbatul atotputernic, sigur, alb. Hiperbolizarea diferențelor biologice (dar nu numai) dintre sexe datează din aceasta perioadă. Până atunci, imaginea populară era aceea că părțile corpului unui sex, în afară de organele genitale, se pot translata cu succes la celălalt. În prezent, socio-biologia, care păstrează paradigma darwinistă, este fenomenul cultural poate cu cel mai mare rol în menținerea rolurilor de gen și discriminarea femeilor, poate mai mult decât teoria lui Freud în epoca lui. E uimitor cât este de populară această teorie în rândul bărbaților tineri cu diverse orientări politice, care îi recita paradigmele ca pe „Tatăl nostru” în trecutul creștin. E interesant cum unii socialiști vorbesc despre bărbatul ca provider, care este un construct capitalist bazat pe modelul de familie post-industrială, neglijând rolul femeii de-a lungul istoriei și în culturile tradiționale, dar inclusiv date de economie. Ateismul, cel puțin cel instituționalizat, vine la set cu misoginismul „științific”. După ce am scris o carte despre evoluție, am făcut cunoștință pe blog cu misoginismul adevărat prin replici de tipul „o sa naști în știință” (la care am răspuns că e mai bine decât să ejaculez în știință, cum s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost bărbat), că feminismul nu m-a lăsat sa fac copii, deși asta era menirea mea. Și iarăși, contrar a ce se crede, intoxicarea cu idei misogine, dar la alt nivel, este și în tarile occidentale dezvoltate.
Ce e de făcut? O nouă teorie a evoluției, care să ducă la o nouă socio-biologie într-adevăr științifică, care să lase în urmă toată aceasta ideologie. Poate ăsta e unul dintre cele mai mari servicii pe care le pot face feminismului.
