Printre marile atuu-uri ale Occidentului, unul dintre cele mai importante este ceea ce numim „știință occidentală”. E acea formă de cunoaștere care a făcut posibilă Revoluția Industrială. Dar înainte de știința occidentală, apoi în paralel cu ea, a existat și există cunoaștere în toate societățile umane. Observarea regularităților în fenomene ale naturii (și societății) e o caracteristică a minții umane. Toate grupurile umane au o cultură materială (și spirituală), în care se reflectă această cunoaștere. Iar ceea ce se numește cultură, adică tezaurul cunoștințelor, care să stea la baza unor artefacte sau a unor procedee de obținere a hranei, a mijloacelor de apărare etc există și la animale. Ca o paranteză, există și ceea ce s-ar numi proto-limbaj, adică un sistem de semne sonore sau posturale care transmit mesaje. Și ca orice formă de cultură, aceste cunoștințe sunt transmise…cultural.
Descoperirea unei modalități de a pescui termite, făcută de o femelă de cimpanzeu (contrar prejudecăților comune, care au pătruns și în cântecele unor trupe precumTaxi, femelele, mai ales cele tinere, fac de obicei descoperiri sau invenții la primate în general, nu doar la cimpanzei), e însușită de tot grupul, care învață tehnologia, iar dacă exploatarea ei rămâne posibilă ecologic, adică grupul rămâne în acel loc sau într-unul cu condiții similare, o transmit și puilor. Există acel celebru exemplu al macacilor japonezi care învățaseră să spele batatele înainte de a le mânca, apoi, pentru a fi mai savuroase, să le spele în mare.
Dar ce face deosebită așa-numita știință occidentală? Printre alți autori, Sandra Harding înIs Science Multicultural? Postcolonialisms, Feminisms, and Epistemologies, avansează universalitatea cunoașterii de tip științific. Din cartea ei se desprinde ideea că specificitatea științei occidentale ar fi ceea ce s-ar traduce prin lăcomia cunoașterii, însușire a tuturor formelor de cunoaștere, mai ales a celor colonizate. Grădinile zoologice și botanice au fost înființate pentru a descoperi și a exploata noi specii de animale și plante. Ironic ne-am putea întreba dacă era nevoie și de grădini zoologice umane. Oamenii din zonele colonizate au fost luați la pachet cu forța musculară, rezistența la anumiți factori climatici, dar și… cu informațiile lor privitoare la cultivarea trestiei de zahăr, de exemplu. Sclavul, acum ca și în Antichitate, nu era doar mână de lucru, ci și un individ calificat pentru munca pe care urma să o presteze. Uneori înaltă calificare…
Dar exploatarea din punctul de vedere al cunoașterii coloniilor nu se reducea la asta. Orice cunoștință ce se putea folosi era achiziționată. Și câte invenții și descoperiri au fost aduse din Orient și nu numai! Ca să amintim numai descoperiri medicale, ca vaccinurile, antibioticele (!), tratamentul malariei… Multe lucruri banale, pe care le învățăm la școală sau facultate, provin din culturi îndepărtate. În India clasică a existat un gramatician faimos, Panini (între secolele VI și IV î.e.n.). Ce spunea el? E la fel de banal pentru lingviști ca sistemul zecimal cu simbolurile aferente, care provin tot din India, deși prin filiera islamică, înainte de imperiile coloniale europene.
Când era vorba de știință, europenii nu erau deloc rasiști, rasele și culturile „inferioare”, care altminteri necesitau ghidajul rațional al unei culturi superioare, erau totuși suficient de bune pentru a rezolva probleme fără soluție în Occident. Știința occidentală e acaparatoare, lipsită de prejudecăți și cuceririle ei se desfășoară la scară industrială. De ce? Poate pentru că o mare parte din ea era intermediată de oameni care nu erau savanți, ci călători, comercianți, administratori, diplomați, militari, oameni aventurieri și motivați, disperați după îmbogățire și faimă.
Pentru dezvoltarea științei exista o motivație, aceea economică. Cunoașterea aducea bani prin aplicațiile ei. Cunoașterea avea o însemnătate materială, nu spirituală. De fapt asta ar putea fi cel mai important aspect al ei. Știința a devenit occidentală după ce a suferit o mutație importantă: s-a emancipat de religie, de spiritual, chiar de lumea ideilor lui Platon. Primul tratat de biologie considerat modern aduce descrieri impersonale ale animalelor, fără obișnuitele lecții de morală de tip fabulă din lucrările anterioare. Animalele aveau morfologie și fiziologie, nu trăsături de caracter.
Se consideră că știința modernă începe cu Galilei. Am putea specula că Biserica era atât de afectată de ideile lui nu doar pentru că veneau în contradicție cu știința oficială a Bisericii, dar Galilei și alți savanți ai epocii veneau de fapt cu un alt fel de știință, emancipată de credință, nu doar de creștinism, ci de orice fel de credință.
Era ceva nou, nu doar în Europa. Planul înclinat al lui Galilei era doar plan înclinat, fără nicio altă semnificație. Nimic transcendent în acele legi! Dacă lanțul sacralității se rupea, și aici nefiind vorba doar de perceptele restrânse ale religiei creștine, cunoașterea putea să explodeze, să dea nenumărate posibilități, ca un joc. Cunoașterea, tocmai pentru că e valoroasă, în cele mai multe culturi, e legată de supranatural, ceea ce îi dă o coerență culturală dincolo de ceea ce noi numim legi naturale. Eschimoșii au o tehnologie perfect funcțională de a construi un igloo, dar spiritele joacă un rol important în instrucțiunile de construcție. Într-o cultură în care cunoașterea e legată de sacru, nu poți face orice experiență, nu poți explora orice, chiar dacă nu există autoritatea Bisericii cu inchiziția ei. Deși știința a fost mereu legată de filosofie, prea multă conexiune cu metafizica o limita în egală măsură. Să nu uităm de ascunderea dodecaedrului ca o formă perfectă, care nu ar fi trebuit să existe, conform vechilor greci!
Întâmplarea fericită a făcut că știința modernă a început în forță cu mecanica, ceea ce a creat un model și pentru celelalte științe. Lumea era un mecanism care trebuia descifrat. Declinul Bisericii a ajutat. Biserica, templele aveau monopolul asupra unor cunoștințe importante, precum cele legate de astronomie. De la babilonieni, chinezi, până la azteci, mersul astrelor pe cer era meseria unor preoți inițiați.
Dar în ultimele secole, eliberarea științelor de sacru nu era uniformă. Biologia, dominată de preoți (inclusiv Charles Darwin avea pregătire teologică), s-a emancipat foarte greu de religie. Deși în societate erau mulți atei, iar ideile evoluționiste au apărut cu decenii înaintea cărții lui Darwin „Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență” (inclusiv bunicul lui, Erasmus Darwin, admitea evoluția), teama legată de eventualele atacuri ale promotorilor creaționismului, doctrină oficială în acea perioadă, l-a făcut pe Darwin să amâne publicarea cărții. Pare cât se poate de ciudat ca tocmai biologia să rămână atât de tributară supranaturalului.
Se poate argumenta că erau puține cunoștințe, că era greu de găsit o paradigmă. Dar existau idei populare mai intuitive și cu o alură mai naturalistă. De exemplu, ideea generației spontane, deși falsă, trimitea la apariția vieții în anumite condiții naturale. Această viață trebuia să și evolueze, tot conform unei idei populare, sistematizată de Lamarck. Și totuși, acum sunt enorm de multe cunoștințe legate de biologie, dar creaționismul nu a dispărut, din contră. De ce se întâmplă asta? Oamenii sunt nemulțumiți de teoria evoluției prin selecție? Putem admite, așa cum s-a întâmplat la finele secolului al XIX-lea, că unii resping evoluția prin selecție, dar evoluția ca atare e ceva ce majoritatea oamenilor educați acceptau atunci. Și acum pare și mai ciudat să nu accepte.
Dar cum „evoluează” știința în general? Thomas Kuhn în „Structura revoluțiilor științifice” arată cum se schimbă paradigmele științifice. Acumularea datelor, rezultate ale experimentelor și observațiilor, conduce la crearea unei paradigme. Pe baza predicțiilor ei se fac noi experimente, dintre care unele pun în încurcătură vechea paradigmă. Atunci apare o criză, iar după un timp, o altă paradigmă, aptă să explice noile date, o înlocuiește pe cea veche. Kuhn a stabilit acest model pe baza studiilor istorice ale unor idei științifice.
Dar oare se întâmplă așa de fiecare dată? Istoria invențiilor arată că implementarea lor depinde de accesul de resurse, adică de capital. Motorul lui James Watt a avut un competitor mai performant, dar care nu a beneficiat de finanțarea necesară. O privire atentă asupra descoperirilor științifice, a impunerii unor idei, ne duce la o concluzie similară. Susținerea socială, nu doar materială, e crucială. Să ne gândim la aceeași descoperire făcută independent în țări diferite sau de cercetători diferiți. Am fi știut oare azi de Alfred Wallace, care a ajuns independent la ideea selecției naturale în evoluție, dacă Darwin nu ar fi fost un gentleman? Legile lui Mendel, părintele geneticii, au zăcut publicate prin biblioteci, inclusiv a lui Darwin, timp de decenii. Redescoperirea lor independentă, de către mai mulți cercetători, au dus la redescoperirea lui… Mendel.
Știința e un fenomen social. Lumea științifică nu e ceea ce se vede dinafară, ci un grup uman. Iar legile economice și sociale par să se explice și succesul unor idei, descoperiri, teorii etc. Deși tocmai economia și sociologia nu sunt considerate științe în sensul criteriilor stabilite de Karl Popper. Când un adevăr nu e evident, ușor de verificat pentru toată lumea, intervin acei factori economici, sociali și mai ales politici.
Totuși, dincolo de politizare, știința are și alte probleme. Putem avea siguranța că adevărul va învinge până la urmă? Putem avea siguranța că măcar unele idei salvatoare nu vor fi îngropate pentru totdeauna?
În episoadele următoare vom prezenta fapte din istoria științei care par să dovedească exact contrariul.
