Este vorba despre Australopithecus sediba, vechi de aproximativ 2 milioane de ani, descoperit în 2008. Respectiva specie are cam 2 milioane de ani vechime, și reprezintă, după cum arata Science, preluat de Nature, un mix de caractere umane și simiene. Deși avea brațele simiene, mâinile și încheieturile erau umane. Pelvisul era uman, ceea ce sugerează mersul biped, dar toracele era ca la alte australopithecine, adică similar cu cel de maimuță. Se pare ca se deplasa biped, dar mersul sau era legănat deoarece călca nu pe călcâi, ca oamenii moderni, ci pe partea exterioară a plantei, care era plata. Probabil se cățăra în arbori, și se deplasa biped de la o zona împădurită la alta prin savană.
Dentiția are multe caractere umane, comune cu oamenii timpurii, dar și multe comune cu alte australopithecine ceea ce sugerează că între această specie și a noastră ar fi o legătură, adică aceste caractere „umane” nu ar fi apărut independent la A. sediba. Forma cutiei toracice arată că nu avea o capacitate toracică suficientă pentru a alerga și a se deplasa pe distanțe lungi.
Rămâne întrebarea dacă era sau nu strămoșul omului modern. Aici părerile sunt împărțite. Debbie Guatelli-Steinberg, de la Ohio State University din Columbus considera că era înrudit cu oamenii timpurii, dar si cu alți australopitheci. Donald Johanson, descoperitorul împreună cu Tom Grey, al lui Lucy, scheletul 40% complet de A. afarensis, descoperit în 1974, și vechi de 3,2 milioane de ani, crede că e vorba de o ramură colaterală a evoluției, o fundătură.
Nu sunt în măsură să interpretez datele de anatomie, dar dacă ar fi să fac o predicție conform ipotezei din „Civilizația”, speciile care să fi făcut parte din genealogia omului ar fi cele mai puțin adaptate la mediul în care trăiau prin caractere specializate. Omul ar fi evoluat din specii „ratate”. Astfel s-ar fi ajuns la heterocronism (neotenie), asociată cu o presiune redusă a prădării. De fapt era nevoie de lipsa stresului datorat prădării și de „ratarea” de a dezvolta caractere specializate cu efecte mai puțin profunde asupra dezvoltării. Aceasta idee ar putea avea impact nu numai asupra modului cum privim evoluția în general, dar și asupra psihologiei evoluționiste și a filosofiei în general.
http://www.nature.com/news/ape-like-fossils-show-hints-of-human-ancestry-1.12788
